„Tricolorul este una dintre grupările de elită de la noi. Am încercat să ne ținem de prahoveni, în setul al treilea chiar am reușit, însă nu puteam emite mai multe pretenții”, a declarat Nicolae Buruș, antrenorul principal al pietrenilor.
VCM-LPS a jucat în următoarea formulă: Yevhen Boiko, Crisitan Iosif (căpitan), Andrii Shymanskyi, Alexandru Cerșemba, Dragoş Răileanu, Andrei Veber și Andrei Ursache -libero. Au mai evoluat: Sorin Dragomir și Cătălin Stoenete.
Întorși de la Ploiești, pietreni nu vor sta prea mult acasă, întrucât sâmbătă, 28 ianuarie, de la ora 17:00, au un nou meci în deplasare. Ei vor juca la Unirea Dej, în cadrul celei de-a patra etape a returului.
„Încercăm să jucăm mai bine la Dej. Este o echipă mai apropiată de valoarea noastră. Se află pe locul al 10-lea și poate reușim o surpriză”, a mai spus Nicolae Buruș. (Ana MOISE).