“Au muncit la un om din sat de la noi, la tăiatul viei. Ei nu se înţelegeau rău, ba chiar erau rude. Au venit de la lucru şi s-au oprit la un magazin, apoi s-au dus acasă la Aciu. Acolo s-au apucat să se certe, numai ei ştiu de ce. Aciu a pus mâna pe cuţit şi a lovit, la mânie. Spun oamenii că Orzoi a ieşit până în drum, dar a căzut în poarta unui vecin. Curgea tare sângele din el. A apucat să îi spună nevestii sale că l-a înjunghiat Vasile Aciu, iar ea a sunat repede la 112. Păcat de Valerică Orzoi, că avea trei copii şi muncea pentru ei!”, au spus vecinii din Bogdana Voloşeni.
Anchetatorii s-au deplasat la faţa locului, pentru a efectua cercetări în acest caz, în vederea stabilirii circumstanţelor în care s-a petrecut totul.
“Apelul a fost făcut la 112, la ora 18:42, de către o femeie. Aceasta a spus că un vecin, în curtea căreia se afla soţul său în vârstă de 44 de ani, l-a înjunghiat cu un cuţit. La faţa locului s-a deplasat Ambulanţa, care a preluat victima, au dus-o mai întâi la spitalul Huşi, însă a fost direcţionat apoi spre o unitate spitalicească din Iaşi. Pe drum însă, bărbatul a decedat. În prezent, procurorul de caz desfăşoară cercetări, pentru a stabili circumsţantele care au dus la moartea persoanei”, au precizat reprezentanţii IJP Vaslui.