0:00

Vaccinarea, în contextul pandemiei generate de noul coronavirus, ar trebui să fie un gest de moralitate și solidaritate, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPandemia generată de virusul SARS-CoV-2 a adus modificări majore în societăți din toată lumea. În multe state, sistemul medical este suprasolicitat la maximum și abia mai poate face față situației.

În opinia mea, o problemă gravă cu care ne confruntăm în aceste zile o reprezintă răspândirea de informații eronate prin intermediul rețelelor de socializare.

La momentul actual, nu există un tratament specific infecției cu acest virus. Probabil că singură modalitate de a stopa pandemia este vaccinarea populației. Până în prezent, există trei firme farmaceutice care au anunțat că sunt cu cercetările acestui  vaccin aproape de final și că este eficient în peste 95% din cazuri. Am văzut statistici realizate în mai multe țări din lume în care oamenii erau chestionați cu privire la intenția de a se vaccina. Spre surprinderea mea, procentul persoanelor care au răspuns că sigur se vor vaccina este extrem de mic. Este dureros faptul că oamenii cred teoriile conspiraționiste, în defavoarea științei. Desigur, putem discuta despre efectele adverse ale unui vaccin. Acestea se pot clasifica, în funcție de momentul apariției, în efecte secundare imediate și efecte secundare tardive. Dar, datorită situației critice în care ne aflăm, efectele secundare tardive nu sunt cunoscute, iar ceea ce cunoaștem în schimb este efectul benefic al vaccinării.

Sunt necesare câteva precizări mai tehnice. Vaccinul, prin definiție, este un preparat biologic care conține microorganisme omorâte sau atenuate, ori fragmente ale acestora. În urmă administrării vaccinului, apare un răspuns de apărare care ne protejează împotriva bolii produse de microorganismele patogene.

Vaccinul creat pentru combaterea acestui virus este unul foarte performant, un tip nou de vaccin care nu conține fracțiuni de virus sau virus întreg omorât sau virus atenuat, după cum erau toate vaccinurile de până acum. Este un vaccin care conține rețeta genetică a antigenului care odată intrată în organismul nostru va stimula sistemul imunitar să producă anticorpi după formulă acestei rețete. În momentul în care organismul vine în contact cu virusul adevărat, anticorpii vor fi gata pregătiți. Totodată, această nouă modalitate de a crea un vaccin, care minimizează riscul apariției efectelor secundare.

Vaccinarea este o măsură de protecție universală, dar pentru a fi eficientă trebuie să atingă o cota de peste 70% din populație.

Am discutat cu persoane care au trecut prin infecție, persoane care fie au fost asimptomatice, fie au dezvoltat forme ușoare sau moderate de boală. Marea majoritate au acceptat ideea vaccinării, atât pentru ceea ce au simțit pe propria piele, cât și pentru a nu îi vedea pe cei dragi într-o situație critică. Respectul față de cercetători, față de cadrele medicale, dar mai ales față de cei dragi ar trebui să ne îndemne, pe fiecare dintre noi, să ne gândim de două ori înainte de a refuza vaccinarea.

Nu consider că vaccinarea împotriva coronavirusului ar trebui să fie obligatorie, dar consider, cu tărie, că vaccinarea în sine ar trebui să fie un gest de moralitate și solidaritate. Ceea ce nu ar trebui să uităm este faptul că boli precum: poliomielita, tetanosul, hepatita B, rubeola, rujeola, oreonul, varicela și multe altele beneficiază astăzi de un tratament profilactic prin vaccinare, lucru care a adus o schimbare majoră în sănătate. De asemenea, nu ar trebui să uităm că trendul ascendent pe care l-a cunoscut medicina ca știință – dar și implicarea cercetătorilor din domeniu – au avut ca rezultat creșterea semnificativă a speranței de viață, pe tot globul.

În definitiv, avem de-a face cu un virus foarte parșiv, care este în stare să infecteze populația întregii planete, indiferent de regiuni climatice sau de relief. Un agent patogen despre care, noi ca oameni, încă învățăm; un intrus care a venit și a schimbat radical viața pe această planetă.

Toate măsurile luate de cabinetul Ludovic Orban au, ca unic scop, siguranța tuturor românilor și îndepărtarea presiunii de pe sistemul medical. Cu un minim efort de a respecta măsurile de combatere a răspândirii virusului putem, că națiune, să depășim această criză. Avem nevoie ca românii să fie uniți, să fie alături de autorități, să fie alături de medici și de asistente, să fie alături de semenii lor aflați în secțiile ATI.

Totodată, președintele României Klaus Iohannis a anunțat deja că România are deja o Strategie de vaccinare anti-COVID, care va fi pusă în aplicare de Comitetul Național de Coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2.

Autoritățile își fac treaba, mai departe ține, de fiecare dintre noi, să acționăm pentru a ne proteja sănătatea noastră și a celor dragi.

Împreună trebuie să învingem acest dușman invizibil!

Împreună vom învinge!

Ciprian Meriuță – Medic – Candidat PNL Neamț

Articolul precedentA plecat de acasă îmbrăcată sumar
Articolul următorÎncă 95 de nemțeni pozitivi la coronavirus, din 5.554 cazuri noi în țară
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.