În județul Neamț nouă comune au rămas fără curent aseară, Dumbrava (Timișești), Urecheni, Păstrăveni, Rădeni, Țibucani, Țibucanii de jos, Lunca Moldovei, Davideni și Podoleni nu erau alimentate cu energie electrică. 4510 consumatori au fost afectați. Astăzi dimineață la ora 8,00 a fost reluată alimentarea în marea majoritate a localităților, numai în satul Dumbrava, comuna Timișești încă nu a fost restabilită alimentarea, 43 de consumatori de aici fiind încă afectați.
Angajații Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au acționat azi noapte cu zeci de utilaje pe toate drumurile naționale, împrăștiind material antiderapant.
În județul Suceava, în cursul serii, militarii Detașamentului Suceava au intervenit în în zona Serpetine a municipiului reședință de județ, pentru înlăturarea unei crengi căzute pe carosabil care punea în pericol circulația autoturismelor.
La această oră carosabilul este uscat în județul Vaslui, uscat cu porțiuni umede în Botoșani și Iași, umed cu zăpadă framantata 0-2 cm pe DN 18 în Suceava, umed cu zăpadă frământată de 0-1 cm în județele Bacău și Neamț.
Cerul este parțial acoperit în Botoșani și acoperit în majoritatea județelor din nord –estul țării, ninge slab pe alocuri în Suceava, Vaslui și Neamț. Vântul suflă cu viteze cuprinse între 20 și 70 de km/oră, cele mai mari intesificări ale vântului sunt în Botoșani și Neamț.
Este necesară prudență în trafic, se circulă în condiții de iarnă.
Angela Croitoru