Acasă ACTUALITATE Urmările cutremurului de Sf. Ștefan: Două persoane au făcut atacuri de panică

Urmările cutremurului de Sf. Ștefan: Două persoane au făcut atacuri de panică

0:00

Urmările cutremurului de Sf. Ștefan: Două persoane au făcut atacuri de panică, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiCutremurul, produs în noaptea de 28 decembrie, la ora 01:20:55, care, potrivit celor de la ISU Neamț, a avut magnitudinea de 5.4 pe scara Richter, și s-a înregistrat la adâncimea de 97 km, în zona seismică Vrancea, nu a avut urmări în județul Neamț.

Totuși, două persoane care s-au speriat, una din Grumăzești și una din Roman, au sunat la 112 și au primit îngrijiri medicale. Persoana din Roman, care a suferit un atac de panică mai severe, a fost transportată, cu ambulanța, la spital.

La 4 minute după seism, două echipaje de pompieri au plecat în misiuni de recunoaștere, în Roman, pentru a vedea dacă s-au desprins bucăți din fațadele clădirilor și dacă există vreun pericol.

Un echipaj, format din 5 subofițeri, a parcurs traseul strada Ștefan cel Mare – Sucedava – bulevardul Roman Mușat- strada Cuza Vodă”, a declarat lt. Marcel Bucur Țepeș, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț. ”Al doilea echipaj, format din doi subofițeri, a plecat tot din zona străzii Ștefan cel Mare și a mers pe strada Mihai Viteazu – bulevardul Anton Pann – strada Tineretului – bulevardul Roman Mușat – bulevardul Republicii. Nu au fost observate construcții avariate”. (C.M.)

P.S.: Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul din noaptea de 28 decembrie a avut 5,3 grade și s-a produs la o adâncime de 98.9 km. Mircea Radulian, directorul științific al INFP, a explicat pentru Realitatea TV, că ”Este vorba de un cutremur vrâncean absolut normal. Intră în zona seismelor moderate. De regulă, seismele de peste 5 grade apar la mai mulţi ani. Pot să apară şi mai multe în acelaşi an, cum s-a întâmplat anul acesta. Anul acesta a fost o activitate seismică mai slabă decât anii trecuţi, ceea ce ar putea explica acest cutremur mai mare. Se produce o eliberare de energie într-o zonă destul de mică. Faţă de un seism de 7 grade, energia este de 1.000 de ori mai mică. Este posibil să se acumuleze în urma unui astfel de seism şi o tensiune suplimentară care să ducă la un cutremur ceva mai mare„.

Exit mobile version