0:00

Aflăm că apele prin cejeu s-o liniștit, lumea e mulțumită și așteaptă finalul de an cu zurgălăi și licori aprige. Și pe bună dreptate pentru că, unșpce conselieri reprezintă cejeul în AGA troleibuzelor, ceea ce înseamnă cam o mie două sute de leușteni per cap conselier și membru, alți unșpce sunt plantați la AGA celor ce ne vând apa la preț de rachiu, pentru o simbrie nu mai mică de o mie două sute, dar nici mai mare de o mie șapte sute. Evident toți cei investiți sunt fleașcă de competențe în managementul troleibuzelor și al fluidelor potabile și prin simpla lor prezență troleibuzele o meargă ca apa, iar apa n-o să aibă gust de troleibuz. În rest, cât și cum plătiți, nu e treaba lor.

 Am început zilele astea să scanăm o soțietate a celeului de la noi, unde se pare că se toarnă un film de acțiune. Păi da, că un angajat o sărit la derector să-i îndrepte șalele cu talpa bocancului, asta după ce ar fi vrut să-i schimbe și culoarea ochilor în mov spre vânăt, iar alți doi angajați cică refuză să vie la slujbă pe motiv că, după vreo trei cincinale au fost puși să lucre și pentru soțietate, nu numai pentru interesul personal, fapt care o deranjat stilul de viață al respectivilor. Cică în alt episod, conducerea o să trimită alai cu fete și zurgălăi să-i aducă pe angajați la muncă. Așteptăm s-o vedem și pe asta.

 Zilele astea am stat la o poveste cu un nene despre un personaj cunoscut care o făcut ce-o vrut în județ încă de pe vremea lui nea Nicu și care avea o vorbă de duh pe care le-o recita tuturor celor ce veneau cu o jalbă sau petiție: Ce, curge sânge? Ei bine, personajul nu se simte prea bine la foncție zilele astea și credem că sunt mulți creștini care au avut de a face cu el și care i-ar pune aceeași întrebare: Ce-i nea Vasile, curge sânge? Cum se-ntoarce roata uneori, auzi !?

Articolul precedentInvocând cheltuielile prea mari, Soția prefectului se mută la o cameră
Articolul următorCui o fi dat CIA șpagă la București?