Un TIR, care transporta 22 de tone de zahăr, a luat foc, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, puţin după ora 1, pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Roman. Pompierii au fost anunţaţi de un poliţist care se afla în zonă şi a văzut cum şoferul n-a reuşit să limiteze incendiul.
Flăcările au izbucnit în timp ce autotrenul se afla în mers, moment în care şoferul (un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 45 de ani) a oprit şi a încercat să stingă incendiul cu cele două stingătoare pe care le avea în autovehicul. N-a reuşit și, când a văzut că focul se extinde spre întreaga cabină, a intrat să scoată documentele şi a renunţat la lupta cu flăcările. Poliţistul, care a asistat la scenă, a sunat imediat la 112 şi a chemat pompierii.
Cristina MIRCEA