Acasă ACTUALITATE Un tată ”insistent”, reclamat pentru încălcarea ordinului de protecție, a fost reținut

Un tată ”insistent”, reclamat pentru încălcarea ordinului de protecție, a fost reținut

0:00

Un tată ”insistent”, reclamat pentru încălcarea ordinului de protecție, a fost reținut, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUn bărbat de 61 de ani, din Piatra-Neamț, a fost reținut de polițiști și urmează să fie prezentat astăzi, 10 mai, Parchetului, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive, după ce fiica sa l-a reclamat că a încălcat ordinul de protecție. Prima reclamație a fost în ziua de 8 mai, când femeia, în vârstă de 37 de ani, a sesizat polițiștii despre faptul că tatăl său a venit la ea acasă și a intrat în curte, deși avea restricție.

În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Neamț”, a declarat agentul Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

După ce-a fost pus în libertate, bărbatul s-a dus din nou la locuința fiicei sale, în noaptea de 9 spre 10 mai, la ora 01.30, iar femeia a sunat iarăși la poliție. De data aceasta, tatăl insistent are șanse mari să primească mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

C.M.

Exit mobile version