Un tânăr, în vârstă de 26 de ani, care conducea o motocicletă a pierdut controlul asupra direcției și s-a izbit puternic de un cap de pod. În urma impactului, pasagerul din spate a suferit traumatisme grave, iar tânărul din față a fost găsit de forțele de intervenție în comă.
“Un bărbat în vârstă de 23 de ani, conștient și cooperant este monitorizat de către resursele medicale trimise la fața locului.
Unui alt bărbat în vârstă de 26 de ani i se aplică manevrele de resuscitare.
Bărbatul în vârstă de 23 de ani este transportat la spital de către echipajul SMURD.
Din nefericire, tânărul în vârstă de 26 de ani a fost declarat decedat ”, au transmis de la locul accidentului reprezentanții ISU Suceava.
A.C.