Acasă ACTUALITATE Un student marocan și prietena lui uciși cu sânge rece

Un student marocan și prietena lui uciși cu sânge rece

0:00

Un student marocan și prietena lui uciși cu sânge rece, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎn noaptea de 10 spre 11 decembrie, polițiștii ieșeni au făcut o descoperire macabră. Într-un imobil din Iași au fost găsite cadavrele unui student la medicină marocan și a prieteni acestuia, care prezentau urme vizibile de violență.

Criminalul sau criminalii au vrut, probabil, să-și ascundă urmele, încercând să dea foc apartamentului, pentru că în interior erau urme de ardere.

„Procurorul criminalist de pe lângă Tribunalul Iași a fost informat cu privire la faptul că, într-un imobil din municipiul Iași, au fost găsite două cadavre. S-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat. Până la acest moment procesual s-a stabilit că, persoana decedată de sex masculin, în vârstă de 25 de ani, cetățean marocan, era student la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, iar persoana de sex feminim, în vârstă de 23 de ani, era prietena primului. Descoperirea a fost făcută de către organele de poliție, care au fost informate cu privire la posibila dispariție a tânărului stduent, care, în cursul zilei de 10 decembrie, ar fi trebuit să ajungă cu avionul la Bruxelles.Cadavrele prezentau urme de violență, iar în imobil s-au identificat urme de ardere”, a declarat Prim procuror Mihaela Apostol, reprezentanta Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Angela Croitoru

Exit mobile version