Acasă ACTUALITATE Un șofer beat a ”împins” mașina unei tinere în două garduri

Un șofer beat a ”împins” mașina unei tinere în două garduri

0:00

Un șofer beat a ”împins” mașina unei tinere în două garduri, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUn bărbat de 43 de ani, din Piatra-Neamț, s-a ales cu dosar penal, în ziua de 14 iulie, pentru că nu s-a asigurat la o depășire și așa au aflat polițiștii cât era de beat. În jurul orei 16.00, polițiștii au fost sesizați despre faptul că pe strada Ștefan cel Mare s-a produs un accident rutier, soldat cu pagube materiale.

La fața locului s-a prezentat un echipaj de poliție care a constatat faptul că nu sunt victime omenești și s-a procedat la dirijarea traficului rutier, în vederea scoaterii celor două autoturisme de pe partea carosabilă”, a declarant agentul Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat de 43 de ani, din Piatra Neamț, conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare, pe direcția Primărie – Stadion, nu s-ar fi asigurat la efectuarea manevrei de depășire, moment în care ar fi fost acroșat de un autoturism condus de o tânără de 20 de ani, care se angajase în depășirea acestuia”.

În urma impactului, autoturismul condus de tânără a ajuns în gardurile a două case. Ambii șoferi au fost conduțși la sediul poliției și testați. Tânăra nu consumase alcool, dar bărbatul avea o concetrație de….0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ca un șofer ”responsabil” ce este.

C.M.

 

Exit mobile version