Acasă NU RATAȚI Un romașcan i-a întins o… lopată de ajutor lui Sorin Oprescu

Un romașcan i-a întins o… lopată de ajutor lui Sorin Oprescu

0:00

* masterandul Iulian Pralea deszăpezeşte gratis trotuare în Bucureşti

* iniţiativa se vrea şi o formă de protest

Un romașcan i-a întins o… lopată de ajutor lui Sorin Oprescu, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Romașcanul Iulian Pralea este masterand în București. De când a venit zăpada, a decis să nu mai stea cu mâinile în buzunar și să aștepte autoritățile să “fie pregătite pentru iarnă”. Cu o lopată, a început să deszăpezească trotuarele și trecerile de pietoni din Capitală, încercând astfel să-i motiveze și pe alții să pună umărul la treabă. Pe 28 ianuarie, acesta a înființat și o pagină de Facebook – Iulian deszăpezește Bucureștiul, strângând până acum peste 3.700 de “like”-uri.

Această deszăpezire este un protest. Dacă știi vreo trecere de pietoni, trotuar care necesită deszăpezire dă-mi un mesaj sau sună-mă. Pro bono”, este mesajul lansat de Iulian către cei care au nevoie de ajutor.

Iulian recunoaște că la Roman nu a fost cazul să ia atitudine, dar în Capitală a simțit nevoia să dea un imbold tuturor, măcar pentru a ajunge, fără să se împiedice de nămeți, la metrou.

“Când am venit acasă, la Roman nu ningea. E oricum pentru prima dată când fac un astfel de protest. Consider că, dacă cineva nu-și face treaba, trebuie să punem noi mâna pe lopată. După ce am început eu să deszăpezesc, au început să sune și oamenii. Joi seară a venit cineva să mă ajute, alții au sunat azi să vadă unde sunt. Eu le spun orientativ orele și zona în care o să fiu, dar nu asta este idee. Fiecare trebuie să-și facă singur programul, nu în funcție de al meu. Fiecare să iasă cu lopata și să curețe o zonă”, a declarat Iulian.

Gestul acestuia de voluntariat este privit de unii cu respect, alții îl iau ca model și ies și ei la deszăpezit, iar alții sunt și cârcotași, recunoaște tânărul: “Nu toți cred că fac acest lucru voluntar”. În doar trei zile de la demararea proiectului, Iulian Pralea a curățat, singur sau împreună cu câțiva prieteni, trotuarele și trecerile de pietoni din zonele Grozăvești, Valea Cascadelor, Opera și Casa Radio. (C. MATEI)

Exit mobile version