Acasă ACTUALITATE Un grajd supraîncărcat cu baloți de paie s-a prăbușit peste 20 de...

Un grajd supraîncărcat cu baloți de paie s-a prăbușit peste 20 de vite

0:00

Un grajd, cu un pod generos, dar nu suficient de stabil ca să poată susține un munte de baloți de paie, s-a prăbușit astăzi, 4 mai, în satul Boiștea, din comuna Petricani. Sub scândurile din structura construcției și sub mormanul de baloți au fost surprinse 20 de vite și un bărbat de 63 de ani, care avea grijă de ele.

”Prin apel la 112, în jurul orei 10:32 pompierii nemțeni au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei persoane și a 20 de vite surprinse sub dărâmăturile unui adăpost pentru animale în satul Boiștea, din comuna Petricani”, a declarat slt. Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

”La locul indicat s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu Neamț și voluntari din cadrul SVSU Petricani”.

Când pompierii au ajuns la locul intervenției, bărbatul era deja în afara dărâmăturilor, foarte speriat, dar aparent fără leziuni. De altfel, el a refuzat să fie transportat la spital. Pompierii au reușit să scoată afară 10 vite și, la ora 12, încă lucrau pentru degajarea celorlalte.

C.M.

Exit mobile version