Acasă COMUNICATE PRESĂ Un concurs de tradiție a început astăzi la Colegiul „Gheorghe Cartianu”

Un concurs de tradiție a început astăzi la Colegiul „Gheorghe Cartianu”

0:00

Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” Piatra Neamț organizează astăzi, 13 mai și duminică, 14 mai, prestigiosul Concurs Național de Referate și Comunicări Științifice „Ștefan Procopiu”, ajuns la ediția a XXVI-a. Având participare internațională, întrunirea se adresează atât elevilor, cât și profesorilor.

„Concursul presupune prezentarea unor comunicări științifice pe baza unei consistente activități de cercetare și de observare sistematică, a unor realizări experimentale și a inovațiilor pedagogice„, spun organizatorii.

Un concurs de tradiție a început astăzi la Colegiul „Gheorghe Cartianu”, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiElevii vor prezenta lucrări teoretice și lucrări practic-experimentale la următoarele discipline: Fizică (liceu), Științe și tehnologii (liceu) și Științe (gimnaziu). Cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, universitar, studenți, masteranzi, doctoranzi și cercetători le este dedicată secțiunea metodico-științifică. Aceasta va cuprinde referate și comunicări științifice.

„Scopul activității este promovarea rezultatelor obținute de elevi și profesori în activitatea de cercetare și inovare. Participanții prezintă lucrări cu un profund caracter științific și aplicativ„, au mai precizat coordonatorii acestui proiect național etalon.

Marele premiu „Ștefan Procopiu” se acordă pentru lucrarea practică experimentală, cea mai bună din domeniul Fizicii. Pentru fiecare secțiune se acordă câte trei premii. (Ana MOISE)

Exit mobile version