0:00

Un șofer, de 34 de ani, din Roznov, a intrat cu mașina, aseară, într-o căruță care circula fără nici un fel de semnalizare luminoasă. Accidentul s-a produs la ieșirea din comuna Făurei, iar în urma coliziunii, mașina a ieșit de pe drumul național și s-a izbit de un copac. Tânărul care era la volan a fost rănit și transportat la spital. Căruțașul, în vârstă de 44 de ani, din Făurei, era beat și nu purta nici măcar vestă reflectorizantă. Polițiștii rutieri de la Roman au făcut cercetările la locul accidentului și au constatat că localnicul din Trifești avea 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. „Bărbatul din Făurei a fost sancționat contravențional pentru conducerea unui vehicul cu tracțiune animală neechipată corespunzător cu sursă de lumină şi elemente reflectorizante, în timp ce se afla sub influenţa alcoolului, conform art. 17 alin. 1 şi 165 lit. e din H.G.1391/2006, cu amendă în cuantum de 2.610 de lei”, a precizat Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. În cauza s-a deschis dosar penal de vătămare corporală din culpă. (C.I.)

Articolul precedentPlecat de două zile de acasă, dat dispărut de fiu
Articolul următorFOTO: Patru tineri din Buhuși evacuați dintr-o clădire dezafectată din Piatra Neamț