Acasă ACTUALITATE Un bărbat suspect de coronavirus a sărit pe geam și a fugit...

Un bărbat suspect de coronavirus a sărit pe geam și a fugit din spital

0:00

Un bărbat suspect de coronavirus a sărit pe geam și a fugit din spital, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUn bărbat în vârstă de 58 de ani, din Stănița, este cercetat penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce-a fugit din spital. Omul a sunat el însuși la 112, duminică, în prima zi de Paște, a spus că se simte rău și că a intrat în contact acum două, trei săptămâni, cu o persoană venită din Italia. A fost preluat de o ambulanță și dus la Spitalul Roman, unde a fost internat în izolator, urmând să i se facă un test și să se stabilească dacă este infectat cu noul coronavirus. Pe lângă simptomele de infecție respiratorie, bărbatul era și băut bine, iar după câteva ore, când și-a revenit, a sărit pe geam și a fugit din spital. Personalul medical a anunțat polițiștii, care l-au recuperat pe pacientul rebel, tot de la Stănița, unde ajunsese între timp și se apucase din nou de băut. Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman va prelua dosarul și va coordona cercetările. Dincolo de aspectele penale, este foarte interesant rezultatul testului, pentru că bărbatul în cauză a lucrat în toată perioada de când presupune că s-a putut infecta, iar colegii lui de muncă au toate motivele să fie neliniștiți.

C.M.

Exit mobile version