Plecat de acasă din data de 21 iulie, un localnic din comuna Țibucani nu s-a mai întors. Ieri, 3 august, fratele său a anunțat poliția, aceștia l-au căutat în comună și în localitățile din jur, dar nu l-au găsit. Oricine l-a văzut pe Aurel Stahie, de 59 de ani, sau are informații care pot ajuta la găsirea lui este rugat să sune la 112 sau să anunțe orice unitate de poliție.

Astăzi, 4 august, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale şi cei ai Secției de Poliție Rurală Urecheni continuă activităţile de căutare în vederea depistării numitului STAHIE AUREL, de 59 de ani, din Țibucani, potrivit IPJ Neamț.

Acesta are următoarele semnalmente: înălţime – 1,75- 1,85 m, greutate – 65 – 70 kilograme, ochi căprui. La momentul dispariţiei, acesta era îmbrăcat cu o jachetă de culoare închisă gri/negru, pantaloni tip jeans de culoare albastră iar pe cap purta un fes de culoare negru.

C.I.