Azi noapte, un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din Bicazu Ardelean, a fost spulberat de trenul care se îndrepta dinspre Bicaz spre Bacău. Accidentul feroviar s-a produs în noaptea de 27 spre 28 mai, la ora 23.37, în localitatea Tarcău. Conductorul trenului a anunțat evenimentul la 112, iar la fața locului au ajuns un echipaj de ambulanță și polițiștii feroviari. Cadrele medicale n-au mai avut ce face, decât să constate decesul. Polițiștii de la Transporturi Feroviare au făcut cercetările pentru a stabili cine este victima și ce s-a petrecut.
Bărbatul muncea la fabrica de cherestea din Tarcău, dar se pare că nu locuia în comună sau în orașul Bicaz, ci făcea naveta. (C.I.)