Acasă ACTUALITATE Un băieţel de 8 ani a traversat pe roşu şi a fost...

Un băieţel de 8 ani a traversat pe roşu şi a fost accidentat

0:00

Un băieţel de 8 ani a traversat pe roşu şi a fost accidentat, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiActualizare: Băiatul a suferit o fractură de gambă și va fi supus unei intervenții chirurgicale mâine.

Știre inițială: Ieri seară, 5 decembrie, în jurul orei 19,00, un băieţel de 8 ani, din Roman, s-a angajat în traversarea străzii Ştefan cel Mare, din localitate, pe trecerea de pietoni, pe culoarea roşie a semaforului.

Micuţul a fost surprins şi accidentat de un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani, din judeţul Brăila.

Copilul a fost dus de urgenţă la CPU Roman, iar acum este internat la Secţia Chirurgie infantilă.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea circumstanţelor în care a avut loc accidentul.

Angela Croitoru

Exit mobile version