******
ACTUALIZARE 1: În autoturism se aflau un tânăr de 27 de ani din Suceava şi un bărbat de 35 de ani din Roman. Poliţiştii n-au stabilit, încă, cine era la volan. Cert este că maşina se îndrepta spre Hanul Ancuţei, iar şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei, moment în care autoturismul a intrat pe contrasens şi s-a izbit, violent şi frontal, în TIR. Şoferul autotrenului a fost testat, a rezultat că nu băuse, şi a refuzat orice investigaţie medicală. Era afectat de accident, deşi el n-a avut nicio vină şi nici nu ar fi putut face vreo manevră ca să evite impactul. După ce medicul de pe ambulanţă a constatat că bărbatul încarcerat e mort, pompierii au acţionat doar pentru evitarea unui incendiu, decuplând bateria autoturismului zdrobit. În cauză se va deschide un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar investigaţiile vor continua pentru a se stabili cine era la volan şi, dacă este posibil, motivul pentru care a pierdut controlul direcţiei. (C.M.)
*********
ȘTIRE INIŢIALĂ: Un accident grav, după cum au anunţat martorii care au sunat la 112, s-a produs, în această seară (7 decembrie), pe E 85, în comuna Boteşti. Un autoturism şi un TIR s-au ciocnit, iar două persoane au decedat. Una a fost aruncată din maşină, iar cealaltă a rămas încarcerată. La locul accidentului au plecat echipajul de descarcerare de la Roman, o ambulanţă şi poliţişti. Vom reveni cu detalii. (C.M.)