Ministerul Finanțelor Publice a lansat ultima emisiune de tituri de stat din acest an, iar nemțenii care au bani de investit pot primi dobânzi anuale de până la 7,80%. Titlurile de stat TEZAUR cu maturități de 1 și 2 ani au dobânzi de 7,65%, respectiv 7,80%. Titlurile de stat au valoarea nominală de 1 leu și sunt în formă dematerializată. Emisiunea a fost lansată la începutul acestei săptămâni, pe 5 decembrie 2022.
Până pe 19 ecembrie titlurile de stat pot fi cumpărate online, doar de persoanele care sunt înregistrate în spațiul privat virtual, iar în perioada 5-20 decembrie pot fi achiziționate prin unitățile Trezoreriei Statului. Titlurile de stat pot fi cumpărate și de la subunitățile Companiei Naționale Poșta Română, de pe 5 până pe 19 decembrie în mediul urban, iar în rural achiziția se poate face în perioada 5-16 decembrie.
”Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice”, anunță ANAF. (G.S.)