Turneul Final al Campionatului National de Futsal Juniori U19 va avea loc la Piatra Neamţ, începând de joi, 23 mai până luni, 27 mai. Echipa locală, Futsal Ceahlăul Piatra Neamţ, a fost repartizată în grupa C şi va juca vineri, 24 mai, de la ora 18:30, împotriva formaţiei FK Odorheiu Secuiesc. Al doilea joc al pietrenilor va fi sâmbătă, 25 mai, de la ora 17:00, în compania echipei Korondy Junior Corund. În cazul în care vor ocupa locul întâi în grupă, pietrenii se vor califica în semifinale, care se vor desfășura duminică, 26 mai. Finalele vor fi luni, 27 mai. Campioana sezonului trecut, Autobergamo Deva, nu s-a calificat la acest turneu final. În schimb, avem prezentă la startul competiției câștigătoarea Cupei României din acest sezon, Informatica Timișoara.
PROGRAM COMPLET
Joi, 23 mai
ora 16.00, KSE Târgu Secuiesc – CSJ Știința U Craiova (grupa B)
ora 18.00, United Galați – CSM Vaslui (grupa D)
ora 20.00, FK Odorheiu Secuiesc – Korondy Junior Corund (grupa C)
Vineri, 24 mai
ora 14.30, CSM Târgu Mureș – KSE Târgu Secuiesc (grupa B)
ora 16.30, Informatica Timișoara – United Galați (grupa D)
ora 18.30, Futsal Ceahlăul – FK Odorheiu Secuiesc (grupa C)
Sâmbătă, 25 mai
ora 13.30, CSJ Știința U Craiova – CSM Târgu Mureș (grupa B)
ora 15.15, CSM Vaslui – Informatica Timișoara (grupa D)
ora 17.00, Korondy Junior Corund – Futsal Ceahlăul (grupa C)
ora 18.45, West Deva – Viitorul Băleasa (grupa A)
Duminica 26 mai
16.30 Câștigătoare grupa A – Câștigătoare grupa D (semifinala 1)
18.30 Câștigătoare grupa C – Câștigătoare grupa B (semifinala 2)
Luni 27 mai
ora 16.00, Învinsă semifinala 1 – Învinsă semifinala 2 (meci pentru locul 3)
ora 18.00, Învingătoare seminifinala 1 – Învingătoare semifinala 2 (finala)
(M. CONSTANTINESCU)