Un tânăr pietrean de 24 de ani are probleme penale, după o plimbare nocturnă cu mașina. Nu călătoria în sine a fost problema, ci faptul că a urcat băut la volan. În aceste condiții a fost depistat de polițiști, de două ori, în aceeași noapte. S-a întâmplat pe 12 iunie, la miezul nopții, când anchetatorii de la Secția de Poliție Rurală Săvinești se aflau pe DN 15.
La un control de rutină, la Roznov, polițiștii au observat un autoturism care se deplasa haotic, punând în pericol siguranța traficului rutier. Mașina a fost trasă pe dreapta, iar la volan era un tânăr de 24 de ani, din Piatra Neamț, care mirosea a alcool. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Din nou, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind în descreștere, 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a procedat ca la prima întâlnire cu polițiștii și a refuzat recoltarea de sânge la unitatea medicală. Cercetările în acest caz continuă într-un dosar penal cu acuze de refuz sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice.
(G.S.)