pietricica turism

arghezi

Biografia lui Tudor Arghezi, poet, prozator şi gazetar cu o carieră literară întinsă şi foarte bogată, a rămas până astăzi controversată în multe detalii. S-a născut la 23 mai 1880 la Bucureşti. Numele său adevărat a fost Ion N. Theodorescu. Între 1891-1896 a urmat cursurile Liceului “Sf. Sava”. În 1896, la 16 ani se produce şi debutul său literar, sub îndrumarea lui Alexandru Macedonski, în revista “Liga Ortodoxă”. Începând cu 1900 şi până în 1904, poetul este călugăr la Mănăstirea Cernica. În 1905 pleacă într-o călătorie prin străinătate, la Paris apoi prin Elveţia. La Geneva, scrie poezii, asistă la cursurile universităţii şi lucrează într-un atelier de inele şi capace de ceasornice. În 1912 revine în România. Până în 1916, publică versuri, pamflete şi articole polemice la “Facla”, “Viaţa Românească”, “Teatru”, “Rampa”. În 1918, în timpul realizării Marii Uniri, împreună cu alţi 11 ziarişti şi scriitori este închis în penitenciarul Văcăreşti, acuzat de trădare pentru că se pronunţase în favoarea neutralităţii României. Prima sa carte de poezie, “Cuvinte potrivite” apare, cu întârziere, în 1927. Sub direcţia sa, în anul următor, apare ziarul “Bilete de papagal”. Debutul în proză se produce în 1929, odată cu apariţia cărţii “Icoane de lemn”. La 30 septembrie 1943 apare excepţionalul pamflet “Baroane” în care este atacat ambasadorul german la Bucureşti, Manfred von Killinger. Ziarul este confiscat, iar autorul închis la Bucureşti şi ulterior în lagărul de la Târgu Jiu. Odată cu instaurarea regimului comunist, în 1944, iese din lagăr. În 1948 apare în ziarul PCR Scânteia, în patru episoade consecutive, celebrul articol al lui Sorin Toma fiul poetului proletcultist Alexandru Toma intitulat “Poezia putrefacției sau putrefacția poeziei”, în care, autorul sancționează un “urât mirositor vocabular”. Articolul se încheie cu o veritabilă amenințare cu moartea. Scriitorul va fi interzis imediat după publicarea acestuia și se retrage din viața publică în căsuța de la Mărțișor unde ar fi supraviețuit, după cum afirma, din vânzarea cireșelor. Este reabilitat, distins cu titluri şi premii, ales membru al Academiei Române şi sărbătorit ca poet naţional la 80 şi 85 de ani. În 1965, Universitatea din Viena îi decernează premiul “Gottfried von Herder”, iar Academia Sârbă de Ştiinţe îl alege membru al secţiei de literatură. În 1967, pe 14 iulie, se stinge din viaţă, fiind înmormântat, alături de soţia sa Paraschiva, în grădina casei din strada Mărţişor. Casa a devenit astăzi muzeu. (N.S.)