Salubritas Piatra Neamț vrea curățare mecanică pe trotuarele din Piatra Neamț. În acest sens, conducerea societății a decis ca, imediat după Sărbătorile Pascale, să ia, pentru început de probă, două utilaje speciale pentru salubrizarea trotuarelor. Potrivit directorului Cristian Sauciuc, după perioada de probă, în limita fondurilor disponibile, una dintre respectivele mașini va fi achiziționată.
Curățenia generală pe străzile și trotuarele din municipiul Piatra Neamț se va face atât cu mijloace mecanice, dar și cu lucrători care vor mătura manual. Se va începe cu zona de centru a orașului după care urmează cartierele Precista, Mărăței și Dărmănești. (E.C.)