Polițiștii de la Secția Rurală Gârcina, de care aparține comuna Pângărați, au făcut cercetări la fața locului și au deschis un dosar penal în cauză. Femeia avea 72 de ani.
”În data de 20 februarie, în jurul orei 19:02, prin apel la 112, Dispeceratul integrat ISU – Ambulanță Neamț a fost înștiințat despre decesul unei persoane în interiorul unei locuințe, survenit posibil în urma unui incendiu, din localitatea Pângărați. Apelantul ne-a informat că incendiul a fost stins. La locul evenimentului s-au deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu o autospecială complexă pentru intervenție pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu și un echipaj cu ambulanță de la SAJ.
Ajunși la locul solicitării, pompierii au găsit trupul carbonizat al unei femei. Incendiul s-a manifestat într-o cameră, la nivelul unui pat, în care se afla o persoană. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații închise (lumânare)”, a precizat lt. Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
C.M.