Acasă ACTUALITATE Tribunalul Neamț constată legalitatea probelor și a rechizitoriului. Poate începe procesul lui...

Tribunalul Neamț constată legalitatea probelor și a rechizitoriului. Poate începe procesul lui Ionel Arsene

0:00

Probele au fost legal administrate, acte de urmărire penal la fel, iar rechizitoriul DNA Bacău e în deplină legalitate în cazul lui Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț. Tribunalul Neamț a respins toate cererile și excepțiile ridicate de acesta în procedura de cameră preliminară a procesului de trafic de influență în care a fost trimis în judecată de DNA Bacău.

Minuta ședinței: ”În temeiul art. 345 alin. 1 Cod procedură penală, respinge ca nefondate cererile formulate de către inculpatul Arsene Ionel. În temeiul art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală şi a sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. 54/P/2017 din 20.02.2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău, privind pe inculpatul Arsene Ionel, trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 6, 7 lit. a din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal – faptă din anul 2013, și a unei infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 6, 7 lit. a din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal – faptă din anul 2015, totul cu aplicarea art. 38 alin. l Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Arsene Ionel. Constată că inculpatul a fost asistat de apărători aleși în faza de cameră preliminară. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 30.05.2018”.

Eventuala contestație a lui Ionel Arsene va fi soluționată de Curtea de Apel Bacău, a cărei decizie va rămâne finală în privința începerii procesului. Fondul cauzei se judecă la Tribunalul Neamț. (C.M.)

Exit mobile version