“În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce o tânără, în vârstă de 22 de ani, din Piatra-Neamț, conducea un autoturism, din direcția Soci către Ștefan cel Mare, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, acroșând o glisieră metalică, aflată pe sensul ei de deplasare.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătoarei auto și a altor doi pasageri o femeie în vârstă de 31 de ani și un tânăr în vârstă de 18 ani”, a precizat inspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Femeia de la volan nu consumase alcool, dar are dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, pentru care, potrivit Codului Penal, dacă numărul de zile de spitalizare va fi mai mare de 10 zile, riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 3 luni sau va plăti doar o amendă, la decizia instanței.
Angela Croitoru