Acasă ACTUALITATE Trei minori au furat două mașini doar de plăcerea șofatului

Trei minori au furat două mașini doar de plăcerea șofatului

0:00

Un băiat de 16 ani, din Piatra Neamț, a fost prins, la Tarcău, în timp ce conducea o mașină furată. Polițiștii de la Bicaz l-au oprit duminică, 29 septembrie, când au văzut în trafic autoturismul ce fusese dat în consemn, cu o zi înainte. În plimbare, tânărul era însoțit și de doi amici, ambii în vârstă de 15 ani, din Dumbrava Roșie. Toți trei au fost invitați la audieri și cazul a fost preluat de polițiștii de la Secția Săvinești, unde fusese înregistrată sesizarea din Dumbrava Roșie. Din cercetările efectuate și a informațiilor obținute a reieșit că, în data de 27 septembrie, în timp ce erau prin Dumbrava Roșie, cei trei băieți au furat un autoturism pe care, după ce l-au condus, l-au adus înapoi, în fața casei proprietarului. A doua noapte, au furat altă mașină, dar n-au mai apucat să o returneze, fiind prinși la Tarcău. Polițiștii au mai stabilit că toți au condus, pe rând, mașina. Prin urmare, au fost reținuți și cazați în arest pentru 24 de ore, sub acuzațiile de furt în scop de folosință în formă continuată și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând să fie duși la instanță, potrivit lui Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. (C.I.)

Exit mobile version