“De asemenea, în timpul acţiunii au fost constatate 9 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 5 pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, 3 pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și 1 pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat”, a precizat agentul Georgiana Moşu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. “Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, în vederea combaterii cauzelor generatoare de accidente, respectiv excesul de viteză și consumul de alcool în rândul conducătorilor auto”.
Printre cei care au devenit personaje principale în dosare penale se numără un tânăr de 21 de ani, din Farcașa, care conducea un autoturism pe DN 15 B, în localitatea Pipirig, deşi avea dreptul de a conduce suspendat, şi un bărbat de 31 de ani, din Urecheni, care conducea un autoturism prin Târgu Neamţ, dar n-a avut niciodată permis.
C.M.