Acasă ACTUALITATE Tot mai puțini nemțeni în carantină, tot mai multe amenzi

Tot mai puțini nemțeni în carantină, tot mai multe amenzi

0:00

Tot mai puțini nemțeni în carantină, tot mai multe amenzi, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎn carantină mai sunt 471 de persoane (față de 473 ieri), iar 522 de persoane au ieșit din carantină, potrivit datelor furnizate de Prefectura Neamț astăzi, 14 aprilie. În izolare la domicilii mai sunt 573 de persoane (față de 622 ieri), iar 5.888 de persoane au încheiat perioada de izolare, până acum. Forțele de ordine au făcut, ieri, verificări de mai multe ori la domiciliile a  487 de persoane

În urma controalelor derulate la 65 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate, în două cazuri au fost date amenzi în valoare de 20.000 de lei. Pentru nerespectarea regulilor de restricționare a circulației, 123 de nemțeni au fost amendați cu peste 337.000 lei, anunță Prefectura Neamț.

În ultimele 24 de ore, jandarmii au asigurat măsuri de ordine publică la locațiile cu persoane aflate în carantină la nivelul județului și au desfășurat 3 misiuni de însoțire a persoanelor către locațiile de carantină sau de izolare și de escortă a unor convoaie de autovehicule care tranzitează județul Neamț. (C.I.)

Exit mobile version