Acasă NEAMȚ Tomograful Spitalului Judeţean funcționează din nou

Tomograful Spitalului Judeţean funcționează din nou

0:00

Tomograful Spitalului Județean de Urgență (SJU) Neamț a fost pus în funcțiune și deservește pacienții, după două săptămâni cât a fost defect. Tubul, piesa ce s-a defectat din 23 mai, a fost primit și instalat în seara de 7 iunie, conform contractului. După probele aferente, aparatul a fost repornit din această dimineață.

Tomograful Spitalului Judeţean funcționează din nou, ZCH NEWS - sursa ta de informații„Tomograful este din nou în funcțiune de aseară, nu mai facem transferuri la Antares, pacienții noștri fac investigațiile necesare aici, în spital”, a declarat dr. Cristina Iacob Atănăsoaie, managerul interimar al spitalului.

În cele două săptămâni cât tomograful spitalului nu a funcționat, pacienții care aveau neapărat nevoie de investigații au fost primiți la clinica Antares, o medie de 11 pacienți în 24 de ore. Achiziția tubului și repornirea tomografului spitalului după numai două săptămâni au presupus finanțarea promptă din partea Consiliului Județean Neamț. Alocarea sumei necesare a fost o formalitate, cei 471.656 lei necesari fiind prinși în bugetul pe acest an aprobat de consilierii județeni pentru spital. (C.I.)

Exit mobile version