****
ŞTIRE INIŢIALĂ: Circulația pe DN 15 C, între Piatra-Neamț și Târgu Neamț, este blocată la această oră (12:45) din cauza unui TIR încărcat cu mase plastice, care s-a răsturnat, după ce a intrat cu viteză în curbă.
Inițial, polițiștii nu au închis traficul, s-a circulat pe un singur fir mai bine de o oră, însă abia după ora 12:00 a fost adusă o macara de mare tonaj, care să repună TIR-ul pe roți.
”Nu era un alt loc în care să poată fi amplasată macaraua decât pe șosea, prin urmare traficul pe drumul național este oprit”, a declarat comisarul șef Stelică Bezim, adjunctul șefului IPJ Neamț.
Accidentul a fost raportat imediat centrului Infotrafic, pentru ca toți șoferii să știe că nu se circulă în zonă decât pe alveolele aferente drumului național. În cel mai optimist caz, circulația ar putea fi reluată în jurul orei 13:00.
Conform declarației polițiștilor aflați la fața locului, șoferul TIR-ului părea mai mult speriat decât rănit, însă în situația în care va acuza vreun fel de durere, el va fi transportat la spital, pentru un consult clinic. (C.M.)