Marius Corfu a fost trimis în judecată în luna mai a anului trecut, după ce procurorii DNA Bacău au stabilit că el a pretins şi a primit de la 17 persoane sume cuprinse între 1.500 şi 4.000 de euro, în schimbul promisiunii că le face rost de locuinţe ANL. În total a strâns 45.400 euro şi 65.460 lei, după care a fugit în Italia cu banii oamenilor pe care îi sfătuise să-şi facă dosar complet, cu tot felul de acte, pentru a primi apartamentele.
Autorităţile române au făcut demersurile necesare pentru ca actele de urmărire penală să-i fie aduse la cunoştinţă de Curtea de Apel Genova, dar imediat ce a aflat că i s-a dat de urmă Corfu a dispărut de la locuinţa sa din Italia. A fost prins, ulterior, în baza unui mandat european de arestare, şi a primit arest la domiciliu până la judecarea cererii de extrădare. Bineînţeles, a dispărut din nou şi nu a mai fost găsit până în ziua de astăzi. (C. MIRCEA)