Telenovela procurorilor din Bicaz – episodul “Sancţiuni”

0:00

Telenovela procurorilor din Bicaz – episodul “Sancţiuni”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

  •  decizia de suspendare a magistratului Mihai Vlad Budăi nu a fost pusă în practică
  • CSM decide mâine o altă suspendare atât pentru procuror, cât şi pentru soţia sa

Telenovela de la Parchetul Bicaz, unde există o stare conflictuală cu accente hilare între procurorul Mihai Vlad Budăi şi soţia sa Daniela Olteanu – pe de o parte, şi şeful instituţiei Mugurel Darie – pe de altă parte, pare un fel de poveste fără sfârşit. Şedinţa Consilului Superior al Magistraturii de mâine, 9 aprilie, are un singur punct pe ordinea de zi, şi anume suspendarea cuplului Budăi-Olteanu până la finalizarea cercetării disciplinare.

Motivul pentru care sunt cercetaţi cei doi procurori este secret deocamdată. Conform regulilor din sistem se pot face publice nişte date numai după ce în şedinţă se ia o decizie. “Secţia pentru procurori a CSM funcţionează exact ca o instanţă şi în acest moment ne aflăm în faza nepublică”, a precizat Monica Prejmereanu, purtătorul de cuvânt al CSM.

Procurorul Budăi a mai fost sancţionat disciplinar în şedinţa din 8 ianuarie 2014 a CSM, când s-a hotărât – premieră în judeţul Neamţ – suspendarea sa din funcţie pe o perioadă de 3 luni pentru “nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse de conducătorul parchetului” şi pentru “exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă”. Nici atunci CSM nu a dat prea multe detalii, iar hotărârea nu a fost pusă în practică până în ziua de azi. “Cel mai probabil, dl. procuror a contestat decizia CSM la Înalta Curte, dar noi nu am primit nici un document oficial din care să rezulte că trebunie să-l suspendăm”, a declarat prim procurorul Parchetului Bicaz.

De data asta este vorba despre o speţă nouă în care sunt cercetaţi cei doi magistraţi, şi astfel unitatea din Bicaz riscă să rămână fără jumătate din efectiv, pentru că acolo lucrează doar patru procurori.

Brandul Parchetului Bicaz: “Satisfacţii spirituale pe teme sexuale”

Scandalul de la Bicaz a ajuns în atenţia CSM după ce procuroarea Daniela Olteanu l-a acuzat pe şeful ei că o hărţuieşte la locul de muncă. “După o perioadă de timp, în care relaţiile de colegialitate au decurs, după aprecierea mea, normal, începând cu luna mai 2012, folosindu-se de ascendenţa profesională şi de funcţia de conducător al Parchetului, prim-procurorul a început să se manifeste făţiş, în raport cu mine – procuror cu funcţie de execuţie, subordonat ierarhic, insistând şi persistând pentru a obţine satisfacţii fizice/spirituale, pe teme sexuale”, susţine Daniela Olteanu în plângerea sa adresată CSM.

“Iniţial, au fost atitudini ori gesturi care să-mi dea de înţeles motivaţia comportamentului şi acţiunilor sale, evoluând în timp de la tentative de seducţie la solicitări directe de a întreţine relaţii intime cu acesta, în diverse împrejurări sau ocazii, la locul de muncă ori în alte locaţii, dar şi în comportamente de natură sexuală, explicite, verbale, non-verbale sau fizice, abuzând de funcţia îndeplinită la locul de muncă, cu scopul de a obţine beneficii sexuale din partea mea”.

Rezumând multele pagini scrise de Daniela Olteanu, procuroarea susţine că din cauza refuzurilor sale de a ceda avansurilor şefului, a început să fie hărţuit şi soţul ei, aşa că nu a văzut o altă cale de a salva situaţia în afara unui divorţ, probabil formal. La rândul său, procurorul Mugurel Darie i-a reclamat pe subordonaţii săi parchetelor ierarhic superioare şi probabil de aici li se trage cercetarea disciplinară curentă. Care poate va pune punct odată telenovelei inadmisibile dintr-un parchet, unde – totuşi – procurorii ar trebui să se concentreze asupra dosarelor pe care le instrumentează. Nu de alta, dar, întâmplător, în mâinile lor se află destinele unor oameni pe care nu-i interesează deloc nici relaţia maritală Olteanu-Budăi, nici satisfacţiile… spirituale dintre două cercetări penale.

Cristina MIRCEA

Exit mobile version