Astfel, apelând respectivul numărul de telefon, în intervalul mai sus menţionat, se poate solicita furnizarea de apă potabilă pentru persoanele vârstnice, aflate în imposibilitate de a se deplasa, și pentru persoanele cu handicap grav.
Totodată, pentru unitățile subordonate primăriei se va asigura atât apa potabilă, cât și apă menajeră, iar, cu sprijinul Inspectoratului Județean de Situații de Urgență Neamț, vor fi înființate, în zonele afectate, puncte de distribuție a apei. „Conform informării primite de la Apa Serv, NU VOR FI AFECTATE următoarele zone: Spitalul Județean, cartierele Mărăţei, Gara Veche, Speranța și localitățile Dumbrava Roșie, Săvinești, Roznov și Zănești. Date fiind aspectele legate de reechilibrarea sistemului, este posibil ca, în unele zone, reluarea furnizării apei potabile după ora 18.00 să se facă la presiune redusă, pentru perioade limitate de timp”, anunţă Primăria Piatra Neamţ.
Andreea AMARIEI