“Lucrările de construcție constau în lucrări hidrotehnice de punere în siguranță a infrastructurii podului, și de protecție a albiei prin realizarea unor lucrări absolut necesare. Se impunea intervenţia de urgenţă asupra îmbunătăţirii stării tehnice a podului, deoarece, dacă nu se intervine, se poate ajunge la îngreunarea traficului sau la închiderea parţială sau totală a circulaţiei autovehiculelor. Ținând cont că obiectivul, respectiv podul de la Blebea, face parte din Strategia de Dezvoltare Locală consider că e mai mult decât oportună această investiție. Sperăm ca în cel mai scurt timp acest proiect să primească și finanțarea pentru începerea cât mai rapidă a lucrărilor la pod”, a declarat primarul Daniel Harpa.
Valoarea estimată totală a investiției este de 3.551.416,96 lei, inclusiv T.V.A., din care 3.353.519,96 lei, inclusiv TVA prin Compania Națională de Investiții și 197.897,00 lei, inclusiv TVA prin cofinanțare de la bugetul orașului (studiu de fezabilitate).
C.T.S