Casa Culturii ”Ion Creangă” din Târgu Neamț a găzduit joi, 27 septembrie, conferinţa naţională cu tema ”ECOTurismul-strategii de dezvoltare la nivelul judeţului Neamţ”. La eveniment au participat numeroşi specialişti şi reprezentanţi ai instituţiilor publice, precum conf. univ. dr. Carmen Chaşovschi, de la Universitatea ”Ştefan cel Mare” din Suceava şi director al centrului de Resurse şi Cercetare în Turism, Sebastian Cătănoiu, director al Parcului Natural Vânători-Neamţ, Rocsana Josanu, director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Neamţ, Mona Ţigănuş, director executiv al Direcţiei de Dezvoltare Turistică din cadrul Consiliului Judeţean Neamţ, Eugenia Niculescu, profesor al Colegiului Tehnic ”Ion Creangă”, Lăcrămioara Beilic, director executiv al Asociaţiei pentru Turism Bucovina, Agatha Filimon, expert comunicare ADR Nord-Est, Mişu Chiruc, vicepreşedinte ANTREC România şi preşedinte ANTREC Neamţ, Viorela Chiper, manager destinaţie eco-turistică Ţinutul Zimbrului, Ciprian Bârsan, consilier local al oraşului, Ana-Maria Apopei şi Ioana Ignat, specialiste fonduri nerambursabile din primărie, Ana Filip, profesor coordonator Club Green Impact Răuceşti, Ionela Brănişteanu, manager Asociaţia ”Ansamblul Ozana”, plus elevi şi profesori de la şcolile din oraş.
Moderatorul evenimentului a fost Geanina Fedeleş, în calitate de preşedinte al Asociaţiei ”Ținutul Zimbrului”.
”Nu am fi putut organiza activităţile pe care le desfăşurăm, fără sprijinul Consiliului Judeţean şi al Primăriei Târgu Neamţ. Suntem una din cele patru destinaţii de la nivel naţional certificate ca destinaţie ecoturistică, dar suntem prima şi singura destinaţie ecoturistică aflată în top 100 destinaţii sustenabile din lume. De asemenea, la Târgul de Turism de la Berlin, de anul trecut, am câştigat locul al II-lea la categoria Best of Nature. Evenimentul de astăzi are loc pentru că ne dorim să protejăm. Ecoturismul protejează ceea ce avem. Încercăm să aducem în faţa turiştilor resursele umane şi resursele naturale”, a declarat Geanina Fedeleş.
Asociația ”Ținutul Zimbrului” este organizația care realizează managementul destinației ecoturistice Ținutul Zimbrului, împreună cu Administrația Parcului Natural Vânători-Neamț și autoritățile locale din Târgu Neamț, Agapia, Bălțătești, Crăcăoani și Vânători-Neamț.
Ținutul Zimbrului este una din cele 4 destinații ecoturistice certificate la nivel național încă din anul 2016. În 2017, la Cascais, Portugalia, a fost inclusă în topul destinațiilor sustenabile din lume, iar în 2018 a primit premiul al II-lea la nivel mondial în ceea ce privește natura și viața sălbatică la Târgul de Turism Internațional de la Berlin.
Evenimentul este inclus în proiectul EcoTurismul – o perspectivă pentru județul Neamț finanțat de Consiliul Județean Neamț. (C.T. STURZU)
GALERIE FOTO