Acasă ACTUALITATE Tânăr reţinut pentru furt calificat în urma unor percheziţii cu mascaţii

Tânăr reţinut pentru furt calificat în urma unor percheziţii cu mascaţii

0:00

Actualizare: Magistraţii Judecătoriei Piatra Neamţ au aprobat cererea procurorilor, asupra tânărului de 23 de ani a fost luată măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Știre inițială: Un tânăr de 23 de ani din Piatra Neamţ, bănuit că ar fi săvârşit mai multe furturi calificate, a fost reţinut, ieri, 16 decembrie, în urma unor percheziţii.

Poliţiştii de investigaţii criminale din Neamţ, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, au efectuat trei percheziţii domiciliare. Ei au ridicat mai multe unelte şi echipamente electrice.

Din primele informaţii, acestea şi alte bunuri ar fi fost furate, în perioada 20 noiembrie – 13 decembrie, din mai multe societăţi comerciale, garaje şi locuinţe din Piatra Neamţ, potrivit unui comunicat de presă al IGPR. Bunurile ar fi fost valorificate de suspect, cu ajutorul unui alt tânăr de aceeaşi vârstă, tot din Piatra Neamţ, contra unor sume de bani.

“7 de persoane au fost conduse la sediul Poliției municipiului Piatra Neamț, în vederea audierii.

În baza probatoriului administrat, față de persoana  în cauză procurorul a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, în vederea dispunerii unei măsuri preventive“, a precizat subinspector Ramona Ciofu.

Angela Croitoru

Exit mobile version