Acasă INFRACȚIONAL Tânăr drogat la volan, prins în centrul municipiului Piatra Neamț

Tânăr drogat la volan, prins în centrul municipiului Piatra Neamț

0:00

Tânăr drogat la volan, prins în centrul municipiului Piatra Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUn tânăr, în vârstă de 25 de ani, care conducea o mașină pe bulevardul Decebal, a fost oprit pentru control de polițiștii de la Biroul Rutier Piatra Neamț, în seara de 31 ianuarie. După felul în care vorbea și se comporta, polițiștii și-au dat seama că șoferul este sub efectul stupefiantelor. Așa că l-au pus să sufle în aparatul drugtest, iar rezultatul a ieșit pozitiv la cannabis. „Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a prezenței substanţelor psihoactive”, a precizat Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. Tânărul s-a ales cu dosar penal și este cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive. Șoferii drogați pot provoca accidente, din cauză că nu-și mai pot controla reflexele. Răspunderea penală în cazul celor prinși drogați este aceeași ca și în cazul șoferilor prinși băuți la volan.  (C.I.)

Exit mobile version