Un bărbat de 27 de ani din Ţolici, Petricani, şi-a pierdut viaţa, în seara de 11 februarie, după ce căruţa încărcată cu lemne pe care o conducea a trecut peste el. Accidentul s-a petrecut la baza unei pante de pe drumul din sat. Exact după ce căruţa a coborât şi a ajuns pe drum drept, calul s-a speriat, a luat-o nălucă şi n-a mai putut fi stăpânit. Tânărul a căzut din atelaj, iar una dintre roţile din spate a trecut peste el şi l-a omorât pe loc. Poliţiştii au deschis un dosar penal în cauză pentru ucidere din culpă.
În această dimineaţă (12 februarie), la ora 7, un alt accident, de astă dată uşor, s-a petrecut în comuna Alexandru cel Bun, localitatea Vaduri. Un microbuz de transport persoane, oprit în staţie, a fost acroşat lateral de o autoutilitară, iar o tânără, pasageră în microbuz, a suferit leziuni uşoare, dar a fost dusă totuşi la spital pentru investigaţii.
C. MIRCEA