”Ancheta autoritățile italiene a relevat faptul că, în perioada 2012 – 2014, bărbatul a săvârşit mai multe fapte penale pe teritoriul Italiei, constând în portul fără drept de cuţit, deţinere de chei contrafăcute şi instrumente pentru efracţie, deţinere de bunuri provenite din infracţiuni şi furt de combustibil din rezervoarele ansamblurilor de vehicule staţionate în parcări publice”, a declarat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, faţă de acesta fiind emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, în vederea confirmării mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Italia”.
C.M.