Acasă ACTUALITATE Surpriză : RO COM Central vrea 1.000.000 lei de la Primăria Piatra...

Surpriză : RO COM Central vrea 1.000.000 lei de la Primăria Piatra Neamț în 90 de zile!

0:00

Surpriză : RO COM Central vrea 1.000.000 lei de la Primăria Piatra Neamț în 90 de zile!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiBeneficiară a unui contract de concesiune pentru Ștrandul Tineretului din Piatra Neamț, societatea RO COM Central SA, a transmis pe 14 decembrie o notificare Primăriei Piatra Neamț prin care aduce la cunoștință rezilierea unilaterală a contractului și cere o despăgubirea de peste 1 milion de lei! Adresa o puteți citi în finalul materialului în întregime. Interesant este că ea vine după două zile de la inițiativa consilierului local Cătălin Misăilă, prin care acesta  a cerut rezilierea contractului și după ce Mesagerul de Neamț, în mai multe rânduri, a pus sub semnul îndoielii veridicitatea unor date din raportul anual al societății transmis către Primărie.

Instituția condusă de Dragoș Chitic nu a urmărit derularea contractului, comisia constituită în acest scop a verificat datele din raport doar după ce săptămânalul nostru a atras atenția asupra unor lucruri și a întocmit la rândul ei un document care semnala unele nereguli.

În acest moment contraatacul celor de la RO COM seamănă mai mult cu o chemare la negociere, noi nu ne-am îndeplinit toate obligațiile, nici voi, așa că hai să reziliem contratul fără nici un fel de scandal.

Ideal pentru executivul Primăriei, dar și pentru RO COM ar fi ca la nivelul Consiliului Local să se ia hotărârea rezilierii, pentru ca în cazul unor despăgubiri, ele să poată fi imputate consilierilor. Inițiatorul hotărârii despre care aminteam, Cătălin Misăilă, ne-a declarat că se gândește serios să o retragă de pe ordinea de zi, pentru ca executivul și cei de la RO COM să-și spele rufele între ei. Pentru conformitate, publicăm adresa în întregime și ne rezervăm dreptul de a reveni pe larg cu alte lămuriri. (V.B.)

Cu referire la Contractul de delegare de gestiune prin concesiune a serviciului public de administrare, întreținere și exploatare a ştrandului din Municipiului Piatra Neamţ, denumit în cele ce urmează „Contractul”, încheiat între MUNICIPIUL PIATRA NEAMŢ, în calitate de concedent, pe de o parte, și SC RO COM CENTRAL SA, în calitate de concesionar, pe de altă parte, înregistrat la concedent sub nr. 32839/04.08.2015, iar la concesionar sub nr. 227/ 04.08.2015, emitem prezenta

NOTIFICARE

Și vă aducem la cunoştinţa faptul că în temeiul dispoziţiilor art.29 alin. 1 lit. e), coroborat cu art. 16 din Contract, concesionarul înţelege să considere încetat contractul dintre parți, prin reziliere unilaterală, considerându-se partea de bună credinţă în acest raport juridic.

Față de această situaţie se generează următoarele consecinţe, rezultate din înţelegerea pârtilor:

Cu respectarea termenului maxim de 90 zile prevăzut de art. 16 din contract, concesionarul (operatorul) va asigura continuitatea activitații în condiţiile stipulate în contract, până la preluarea de către concedent. Această continuitate va fi asigurată prin plata redevenței stabilită la articolul 5 din Contract până la preluarea de către concedent a activitații, maxim până la data de 31.03.2018. După această dată, concesionarul își manifestă expres refuzul de a continua plata sumei stabilite cu acest titlu. Pe cale de consecinţă, vă solicităm să dispuneţi preluarea activitații de îndată, pentru a nu prelungi în mod nejustificat derularea acestei proceduri. Se impune să avem în vedere faptul că termenul de 90 zile este un termen in extenso stabilit, și nu un termen imperativ stabilit între părti.

În temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. 1 lit. e) din Contract vă aducem la cunoştinţă situaţia potrivit căreia concesionarul solicită concedentului plata unei despăgubiri în cuantum de 1.063.484 lei, reprezentând prejudiciul creat de concedent prin neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract, concedentul aflându-se în culpă față de concesionar. Acest prejudiciu rezultă din corespondența purtată între parti, iar în acest sens ataşam prezentei Notificări următoarele : Adresa nr. 290/15.09.2015, Adresa nr, 422/04.10.2016, Raport anual privind respectarea îndeplinirii nivelului serviciului și a indicatorilor de performanță asumaţi nr. 62/13.03.2017, Adresa nr. 154/15.05.2017, Adresa nr. 194/16.06.2017, Adresa nr. 234/11.07.2017, Adresa nr. 344/05.10.2017, Adresa nr. 26484/19.10.2017 care contravine Propunerii Tehnice Mentenanță, Reamenajare și Operare Complexul de agrement Ştrandul Piatra Neamţ, acceptată iniţial de concedent, însa ulterior declinată prin adresa de răspuns menţionată. Facem menţiunea că neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract, concedentul aflându-se în culpă față de concesionar reprezintă în accepţiunea concesionarului deficientele semnalate și încadrate în dispoziţiile art. 14, p. F, Capitolul VI din Contract.

Solicităm ca plata acestei sume să fie efectuată în termen de 90 zile de la primirea prezentei. În situaţia refuzului, expres sau tacit, societatea RO COM CENTRAL SA își rezervă dreptul de a se adresa instanţei de judecată competente pentru asigurarea respectării obligaţiilor contractuale.

Menţionăm expres faptul că, prin comunicarea prezentei Notificări, considerăm că au fost respectate și dispoziţiile art. 30 alin. 1 din Contract, în scopul depunerii diligențelor necesare pentru rezolvarea pe cale amiabila a neînţelegerilor rezultate din executarea contractului de concesiune dintre părți.

În speranţa unei bune colaborări…”

 

 

Exit mobile version