Acasă ACTUALITATE Studenţi de la academie, în practică la Poliţia Neamţ

Studenţi de la academie, în practică la Poliţia Neamţ

0:00

Studenţi de la academie, în practică la Poliţia Neamţ, ZCH NEWS - sursa ta de informații20 de studenţi de la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ Bucureşti, se află începând de astăzi, 12 iulie pentru o perioadă de patru săptămâni, în practică în structuri operative ale Inspectoratului de Poliţie Județean Neamţ, dar şi la poliţiile municipale şi orăşeneşti.

„În această dimineaţă, 13 băieţi şi 7 fete, din anii I, II şi III, au fost primiţi la sediul I.P.J. Neamţ, de către conducerea inspectoratului, care le-a transmis un mesaj de bun venit, curaj, atenţie şi răbdare pentru a deprinde calităţile unui bun profesionist. Fiecare elev a fost repartizat unui tutore profesional, care are rolul de a-l îndruma pe întreaga perioadă a desfăşurării stagiului de practică, astfel încât cunoştinţele teoretice şi practice deprinse, să fie valorificate de către viitorii poliţişti în cadrul examenelor din perioada studenţiei, dar mai ales în viitoarea carieră“, a precizat subinspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Unul dintre cei mai tineri practicanţi este Tiberiu, student în anul I, care a mărturisit că pasiunea lui este învăţatul şi că doreşte să fie poliţist deoarece vrea să fie un exemplu pentru cei din jur. Cea mai vocală dintre viitoarele colege ale poliţiştilor, Luisa, este şi ea studentă în anul I. Deşi are doar 20 de ani, ea practică artele marţiale de 16 ani, în stilul Ashihara şi a dat la Academie deoarece doreşte să schimbe percepţia generală despre femeia poliţist. „Şi fetele pot fi puternice!” este convingerea Luisei.

Maturul grupului de studenţi aflaţi în practică, este Cătălin, din anul III, care a încercat la Academie de trei ori, ultima fiind cea cu noroc: „Nu îmi pot imagina să fac altă meserie, îmi doresc să contribui la îmbunătăţirea percepţiei poliţiei și să ajut oamenii din jurul meu“.

Angela Croitoru

Exit mobile version