DESCOPERIREA a fost făcută pe 22 august și prezentată la Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic din Târgoviște.
”Statueta nu este conservată și nici nu s-a intervenit deloc asupra ei. A fost lăsată cu depunerile originale cu carbonat de calciu din sit. Trebuie aflat întâi natura rocii și apoi găsite substanțele care se potrivesc nondestructive, probabil va trebui o baie de ultrasunete sau altceva și, probabil, va trebui să o trimitem la marile laboratoare din străinătate”, a precizat cercetătorul științific Elena-Cristina Nițu.
Cercetările de la Poiana Cireșului se desfășoară sub egida Complexului Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște, prin responsabilul de șantier Elena-Cristina Nițu și directorul complexului muzeal Ovidiu Cîrstina, cu participarea studenților Universității Valahia din Târgoviște, sub coordonarea profesorului universitar Marin Cârciumaru. Descoperirea este considerată a fi una extrem de importantă, este prima de acest tip din țara noastră și este caracterizată de specialiști drept unică pentru patrimoniul cultural al României.
Coordonatorul echipei de arheologi, profesorul universitar Marin Cârciumaru, a afirmat că descoperirea este „senzațională”, și trebuie conservată și expusă corespunzător.
„Eu nu știu cât este România pregătită pentru o astfel de descoperire! Este o descoperire senzațională. O astfel de descoperire oriunde în lume este centrul atenției tuturor. Vreau să vă spun că mă uitam pe un site acum câteva zile, o descoperire similară din Cehia urma să se ducă la o altă expoziție. Era ambalată într-o cutie militară, transportată de doi militari, care erau flancați de alți patru militari cu armele în poziție de tragere. Spun toate aceste lucruri pentru că eu, descoperitorul ei, nu voi fi de acord să fie expusă decât în momentul când i se va asigura vizibilitate, siguranță și modurile de conservare totale, care să nu ne facă de râs în fața lumii”, a spus profesorul Cârciumaru. (ZCH NEWS; FOTO: Agerpres)