Serviciul Județean Anticorupție Neamț, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean și Direcția Județeană pentru Tineret și Sport, au lansat oficial, luni, 18 iunie, prima ediție a proiectului regional „Gândesc, Vorbesc și Acționez Pro-Integritate”.
„Ideea acestui proiect a venit ca urmare a Strategiei Naționale Anticorupție. Am ajuns la concluzia că putem strânge rândurile și să dăm drumul unui proiect în care să implicăm tineretul pentru că dorim cetățeni integri, cu coloană vertebrablă, dorim ca aceștia la rândul lor să formeze alți tineri care să sprijine integritatea. Ne dorim ca particiaprea acestor tineri la concursul regional de debate să aducă un plus valoare societății și instituțiilor școlare, familiilor și în viața comunităților din care fac parte. Ne dorim promovarea valorilor, o schimbare de mentalitate, în sensul unei mentalități active”, a spus comisar șef Rareș Bostan, șef Serviciu Județean Anticoruție Neamț, în conferința de lansare a proiectului „Gândesc, Vorbesc și Acționez Pro-Integritate”.
„Din județul Neamț vor participa elevi de la LPS Roman, de la CN Petru Rareș, Liceul Economic Administrativ Piatra Neamț, Liceul Teologic Cuvioasa Parascheva Agapia, Liceul Tehnologic Miron Costin și Liceul Vasile Conta din Târgu Neamț. Echipajele vor fi formate din câte 4 elevi, 3 vor participa în mod direct la dezbateri, unul fiind rezervă. Da-ți-mi voie să-i felicit pe elevii care s-au înscris în acest proiect dar și pe profesorii coordonatori, să le urez succes!”, a spus Elena Laiu, inspector școlar general, IȘJ Neamț. (E.C.)