Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Neamț a trimis înștiințări către 77 de primării eligibile din județ, în vederea accesării fondurilor necesare pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pe sectoare cadastrale. Fiecare primărie primește, în acest an, 150.000 de lei pentru realizarea, în perioada 2017-2019, a lucrărilor de înregistrare sistematică pe sectoare cadastrale, față de 135.000 de lei, alocați în 2016. La nivel național, bugetul este de 442,35 de milioane de lei. Din acești bani se pot finanța lucrări în 2.949 de unități administrativ-teritoriale rurale și urbane. Primăriile au la dispoziție 45 de zile pentru accesarea fondurilor.
Finanțarea lucrărilor de înregistrare sistematică pe sectoare cadastrale din extravilan și, prin excepție, din intravilan se realizează în baza unui contract de finanțare încheiat de primărie cu OCPI pe raza județului în care se află. Contractele de finanţare sunt multianuale (24 de luni), ceea ce înseamnă că primăriile nu pierd finanțarea dacă lucrările de înregistrare sistematică nu sunt finalizate până la sfârșitul anului 2017.
Plățile către primării vor fi efectuate după deschiderea cărților funciare aferente imobilelor recepționate de către reprezentanţii oficiilor teritoriale.
Programul național de cadastru și carte funciară se desfășoară în perioada 2015-2023 şi are ca scop principal înregistrarea gratuită a imobilelor (terenuri cu sau fără construcții) de pe teritoriul întregii ţări, în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. (Ana MOISE)