Acasă NEAMȚ Starea celor cinci victime din incendiul de la Piatra Neamț

Starea celor cinci victime din incendiul de la Piatra Neamț

0:00

Femeia (E.A., 73 de ani), proprietara apartamentului care a luat foc în această dimineață, 2 ianuarie, este internată în terapie intensivă la secția Medicină Internă a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. Vecinul ei (C.B., 70 de ani) s-a intoxicat cu fum după ce a încercat s-o scoată din casă, dar la spital a refuzat internarea. „Mai sunt doi copii și mama lor, cu intoxicație ușoară cu fum, au fost direcționați la secția Pediatrie”, a declarat dr. Gabriela Bercea, directorul medical al spitalului. Starea celor cinci victime din incendiul de la Piatra Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Incendiul din blocul de pe Aleea Ulmilor, din municipiul Piatra Neamț, a fost anunțat la 112 pe la ora 6.30. Când au ajuns pompierii, 28 de locatari, între care 8 copii, se autoevacuaseră. Militarii au mai evacuat, cu ajutorul scării culisabile, două persoane de la etajul II, din apartamentul situat deasupra celui care ardea. Incendiul a pornit de la un scurtcircuit produs la siguranțele electrice improvizate. Au ars bunurile din bucătărie și de pe holul apartamentului. (C.I.)

Exit mobile version