Acasă ACTUALITATE „Spartanii” din Piatra Neamț au urcat pe podium

„Spartanii” din Piatra Neamț au urcat pe podium

0:00

Pompierii din județul Neamț au participat la competiția Spartan Race desfășurată weekend-ul trecut la Cheile Grădiștei. Timp de două zile, în perioada 09-10 iulie 2022,  au avut loc competiții Spartan Race la care au participat aproape 1.000 de persoane din 26 de țări.

Spartan Training Group (STG) Piatra Neamț, adică Ionuț Bulău, David Buruiană, Samuel Găvriluț, Andrei Grancea, Mario Ciprian Grecu, Alexandru Gușă, Alin Iancu și Ionuț Săndulache și-au testat limitele înscriindu-se la cursele: Beast, Super și Sprint.

„Spartanii” din Piatra Neamț au urcat pe podium, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Cursa Beast face parte din Seria Regională CEU Spartan Race (curse central – europene Spartan Race) și este una dintre cele mai provocatoare curse ale competiției. Aceasta este o cursă cu 30 obstacole, pe o distanță de 21 Km, durata ei poate varia între 4 – 8 ore, în funcție de pregătirea alergătorului.

Pregătirea continuă și ambiția și-au spus cuvântul, iar lotul nemțean s-a clasat pe locul al II-lea în clasamentul general. A două cursă la care au participat a fost cursa Super, cu 25 obstacole pe o distanță de 12 km, unde au obținut locul al II-lea. Ultima provocare a pompierilor a fost cursa Sprint, cu 20 obstacole pe o distanță de 5 km. Și la această cursă, spartanii au obținut un loc pe podium și anume locul al III-lea.

Angela Croitoru

Exit mobile version