Acasă ACTUALITATE Şoferi depistaţi în stare de ebrietate în zona Bicaz

Şoferi depistaţi în stare de ebrietate în zona Bicaz

0:00

Patru şoferi au rămas fără permisele de conducere în timpul unei acţiuni derulate de Poliţia Rutieră, la sfârşitul săptămânii trecute, în oraşul Bicaz şi comunele din apropriere. Acţiunile s-au derulat cu sprijinul poliţiştilor de siguranţă publică, fiind aplicate şi amenzi în valoare totală de peste 22.000 de lei.

Şoferi depistaţi în stare de ebrietate în zona Bicaz, ZCH NEWS - sursa ta de informații„În cele două zile de acţiune, au fost constatate două infracțiuni privind conducerea sub influența alcoolului şi au fost sancţionate 46 de fapte contravenţionale, toate pentru încălcări ale normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice. Valoarea sancţiunilor aplicate este de 22.620 lei. În total au fost reţinute 4 permise de conducere, din care 3 pentru consum de alcool. În total, în cadrul acţiunii au fost testaţi cu aparatul etilotest 92 de conducători auto”, precizează IPJ Neamţ.

„Conducerea sub influența băuturilor alcoolice reprezintă una din cauzele principale ale agravării consecințelor accidentelor rutiere. Poliția Română, prin structurile de profil, acționează permanent pentru salvarea de vieți și sancționarea celor care nu respectă regulile de circulație și pun în pericol participanții la traficul rutier”, potrivit aceleaşi surse. (ZCH NEWS)

1 COMENTARIU

  1. Niciodată prea târziu! In orașul Bicaz, consumul excesiv de alcool urmat de conducerea de autovehicule era o practică curentă. In cartierul Capsa, după amiaza, era un real pericol să mergi pe strazile din cartier, mai ales pentru copii mici, majoritatea locuitorilor barbati sunt sub influenta alcoolului la volan….recalcitranti, conduc cu viteza…!

Comments are closed.

Exit mobile version